Creșterea viermilor de mătase

Pentru desfăşurarea normală a proceselor biologice şi biochimice din sol, este necesar ca în plantațiile intensive de dud umiditatea să nu scadă, sub plafonul de 65-75% din capacitatea de câmp pentru apă.

Menținerea umidității optime în sol nu este posibilă fără irigare, mai ales în terenurile nisipoase şi în zonele cu un regim de precipitații mai mic de 600 mm anual.

În general, dudul în cultură intensivă, are nevoie de apă mai mult primăvara şi în prima jumătate a verii, datorită masei foliare însemnate pe care acesta trebuie s-o producă primăvara, precum şi refacerii rapide a aparatului foliar în vară, după aplicarea tăierilor pentru producerea de frunză şi asigurarea necesarului de hrană pentru creșterile repetate de viermi de mătase. Când solul nu are umiditate suficientă în primăvară, creşterea dudului încetineşte, frunzele rămân mici, iar lăstarii subțiri şi scurți, ceea ce duce la o slabă producție a plantațiilor. În solul irigat, rădăcinile au o viață mai îndelungată şi mai activă şi, în felul acesta, se asigură o producție sporită de frunză, cu o înaltă valoare nutritivă.

Numărul şi data udărilor variază în funcție de cantitatea de apă din sol şi de fenofază. În anii cu ierni şi primăveri secetoase, prima udare se aplică imediat ce dudul intră în vegetație, iar cele următoare în perioada creşterii intensive a lăstarilor, atât înaintea aplicării tăierilor pentru producerea de frunză, cât şi după aplicarea acestora.

Norma de udare se stabileşte în aşa fel încât să se asigure solului în jur de 65-75% din capacitatea de câmp pentru apă, ceea ce, în practică, s-a constatat că în general corespunde unei norme de udare de 400-500 m³ apă/ha, ajungând ca în toată perioada de vegetație a dudului să se aplice 2400-3000 m³ apă/ha.

În zona terenurilor mai fertile şi mai bogate în precipitații se vor aplica 3-4 udări, totalizând 1 800- 2 400 m³ apă/ha.

În anii secetoşi, după căderea frunzelor, dudul are nevoie de o udare de aprovizionare cu norma de 800-1000 m³ apă/ha.

În plantațiile tinere de dud, pe lângă udarea de la plantare, se recomandă încă 1-2 udări, în funcție de necesitatea de a menține solul reavăn în perioada de vegetație, ultima aplicându-se la finele lunii august.

Sistemele de irigare diferă în funcție de posibilități, de sursa de apă, orografia terenului şi chiar de structura acestuia.

Pentru plantațiile intensive de dud, metoda de irigare cea mai indicată este irigarea prin brazde. Această metodă nu necesiți instalații suplimentare şi se poate aplica chiar şi pe vânt sau arşiță. Prezintă avantajul că apa ajunge până la rădăcina duzilor, putând fi preluată şi utilizată intr-un timp foarte scurt. Udarea prin brazde lungi este mai eficientă şi se aplică atunci când panta terenului în lungul brazdelor este de 3%, considerată în sensul scurgerii apei pe brazde.

De regulă, brazdele dintre rândurile de duzi au o lățime de 0,3-0,5 m şi sunt adânci de 0,15-0,18 m. Lungimea brazdelor este variabilă în funcție de natura solului, fiind de 50-60 m în cele uşoare şi 120 -200 m în cele grele. Debitul apei pe brazde trebuie să fie între 0,3-0,8 l/secundă.

Metoda de udare prin copci se foloseşte pe terenuri în pantă sau la duzii cultivați prin curți şi grădini. Copcile au formă circulară, cu raza de 1 – 3 m.

Irigarea prin aspersiune se aplică în livezile situate pe terenurile cu microrelief neuniform. Permite executarea mecanizată a lucrărilor de întreținere, nu strică structura solului, realizează economie de apă, spălând în acelaşi timp praful de pe frunză şi dăunătorii existenți. Se execută cu ajutorul unor instalații care permit distribuirea apei sub formă de ploaie, cât mai uniform, pe întreaga suprafață a plantației. Instalația prin aspersiune se compune din: priza de apă, conducte principale şi secundare şi aspersoare.

Schema de lucru poate fi de: 12x12 m; 12x18 m; 18x18 m; 18x24 m; 24x24 m.